Bijuteria electrică


Cover: wikipedia commons


Bijuteria electrică este un manifest de upcycling, un statement și un proiect ecologic în același timp. Scopul este de a restaura un vehicul istoric și de a-i transforma sistemul de propulsie de la carburant la electric.

Proiectul este manifest pentru felul nostru de a aborda lucrurile, alegând ce e mai bun din toate: design-ul și noblețea mașinilor vechi, sistemul de propulsie cu cea mai mică amprentă de CO2. Vedem în asta un proiect de upcycling desăvârșit, în care componentele sunt în perfectă simbioză.

Statement pentru că prin el materializăm valorile în care credem și chemăm la o mică revoluție a vehiculelor verzi. Poate e utopic, dar imaginea unui oraș transpus în atemporalitate, în care nu contează dacă mașinile sunt vechi sau noi, pentru că toate plutesc fără zgomot și fără emisii, e o cauză demnă.

Este în definitiv un proiect ecologic. Vrem să ne deplasăm fără emisii, dar vrem și să promovăm opțiunea noastră. Din acest motiv plănuim să închiriem mașina noastră electrică, ca să-i dăm șansa de a convinge cât mai mulți oameni.

Vom reabilita cât de multe mașini putem. Sperăm să le putem apoi dona ONG-urilor care le merită.

Stadiu:

Tip:

În curs de finanțare

Ongoing